Care este titlul poveștii tale?

Care este titlul poveștii tale de viață? Ce fel de poveste este? Veselă? Tristă? Interesantă? Plictisitoare?

Tu ți-ai scris propria poveste de viață. Uneori cu propria mână, alteori cu ce ți-au dictat alții, uneori ai mai și copiat.

Teoria scenariului de viață a fost creată pe la mijlocul anilor ‘60 de către Eric Berne. El definește acest scenariu ca “un plan de viață inconștient”. Unele abordări psihologice, dar în special Analiza Tranzacțională, fixează copilăria ca principal punct de pornire al “scenariului”.

Berne subliniază că cel care decide asupra planului de viață este copilul, influențat firește de părinți sau mediu. E lesne de dedus de aici faptul că diferiți copii, crescuți în același mediu, se pot raporta diferit la planurile lor de viață. Berne chiar relatează povestea unei mame care le-a spus celor doi băieți ai săi, în mica copilărie, exasperată fiind de năzdrăvăniile lor, că “o să sfârșiți amândoi la spitalul de nebuni”. Lucru care s-a și întâmplat – unul a ajuns pacient cronic, celălalt psihiatru.

O să vă întrebați probabil ce rol au părinții în acest scenariu. Așa cum era de așteptat – major. Din primele zile de viață, părinții îi transmit mesaje copilului pe baza cărora el își formează concluziile despre sine însuși și despre lume.

În timp ce scriu aceste rânduri, îmi vine în minte, obsedant, o întâmplare. Ca să o ajut să treacă mai ușor peste problemele “de matematică”, i-am spus fetiței mele… cam toată perioada gimnaziului… “stai liniștită mămico, tu nu ai cap de matematică”. Și nu a “avut”. Iar rezultatele au fost pe măsura “scenariului” verbalizat de mine: note mici, insatisfacție personală și “groaza” meditațiilor. În pragul examenului de capacitate, discursul trebuia ajustat. Și a fost, în consecință. “Chiar dacă nu va fi să fie un 10 la examen, matematica asta trebuie să ascundă și ceva frumos prin ea”.

Nu a rezonat din prima cu discursul meu. Avea deja un tipar. Am căutat profesorul cu care ea rezona cel mai bine. Nu. Nu cel care pregătea lotul olimpicilor la matematică. Din fericire, l-am găsit. Nota la examenul de capacitate la matematică a fost 10… A intrat la liceul la care și-a dorit ea. Nu știu dacă e bun, rău, performant? etc. Ei i-a plăcut. S-a regăsit acolo. Acum este în clasa a XII-a. Termină profilul real. Una din pasiunile ei este matematica. Pasiune, zic. Nu altceva.

Știu. Ambiția și determinarea au fost ale ei. Profesorul are rolul său incontestabil. Dar contează foarte mult și discursul care “rulează” în fundal. Vorbim totuși de același copil. Și cel care ura matematica. Și cel care acum mă pune să mă întorc la precupeața din piață ca să iau restul corect. Hmmm… oare discursul meu că ”nu are cap de matematică” o fi fost despre mine??

Phone: 0739-000-550
Bd. Unirii nr. 20, Bl. 5C, scara 1, et. 1, ap. 2
Bucuresti, Sector 4, Romania